Am pierdut avionul si n-am fost mai fericita niciodata in viata… / Deea in Paris

Eu mereu am stiut ca tot ceea ce imi este destinat o sa ajunga intr-un fel sau altul la mine, am stiut ca fiecare om are un scop al sau pe lumea asta, ca e timp pentru tot, ca e loc pentru oricine, ca e mai bine sa stau la locul meu si sa imi vad de treaba mea, sa imi urmez instinctele fara a afecta deloc confortul celor din jurul meu….

Mereu am cautat sa fiu inconjurata doar de oameni transparenti, sinceri, dispusi sa ofere iubire si poate suna utopic, dar i-am gasit…

Nici nu am realizat aceste cerinte, doar le-am simtit si lucrurile au venit de la sine.

Nu am avut parte doar de lapte si miere in viata, au existat clipe foarte grele dar am incercat sa le transform in happy moments, fie cu ajutorul parintilor mei care ma protejau de orice situatie mai putin placuta, fie cu spiritul meu pozitiv care imi dicta foarte puternic ca pana la urma TOTUL O SA FIE BINE!

La parintii mei am vazut cea mai sincera si dedicata iubire (imi dau lacrimile de fericire mereu cand vorbesc despre ei, pentru ca sunt atat de frumosi si deschisi, de ajutor, inventivi, cu imaginatie, iubitori) si am stiut ca si eu trebuie sa am parte de asa o dragoste frumoasa, de incredere deplina, de liniste in casa…

Si l-am gasit pe EL! Care este minunat….

Dedicat si pasionat, pasional si sensibil, smart si talentat, este totul pentru mine, simt ca alaturi de el mereu o sa iau alegerile bune, mereu am sa evoluez, am sa simt doar dragoste in suflet.

Stiu ca asteptati povestea din 2 iunie…. totusi :))

Paaai….

La ora 8 dimineata trebuia sa fim in aeroport ca sa plecam spre Paris. Robert a fost pe drumuri 3 zile inainte de ziua respectiva, era rupt de oboseala, eu m-am alintat cu bagajele pana pe la 4 dimineata cand a ajuns si el acasa si pentru ca ne-am culcat atat de tarziu, nu am mai auzit telefoanele cand au sunat la 6…. (e prima data cand patim asa ceva, eu si el, ciudat tare).

Ne-am trezit la 8:11 si am inceput sa ne ciocnim prin casa de agitatie, realizand ca o sa pierdem avionul care pleca la 9.

Clar ca am ajuns fix cand avionul era deja pe pista de aterizare…. l-am pierdut, nu am mai putut rezolva nimic.

Nu ne venea sa credem ce se intampla, pierdusem cursa dus-intors (o gramada de bani, Parisul e scump al dracu).

Am iesit in fata aeroportului, eu deja plangeam de suparare si de ciuda, ne-am asezat pe o bordura si ne uitam unul la altul ca prostii. Nu mai voiam sa ma urc in taxi dupa cursa agitata pe care tocmai o facusem, voiam sa stau pe bordura aia si sa imi plang de mila…

De-o data il vad pe Robert cum cauta in geamantanul lui, ma uitam cumva prin el, dar speram sa scoata o solutie spre avionul care deja decolase.

Se ridica de langa geanta cu o hartie alba in mana, aproape ca avea lacrimi in ochi si imi intinde pachetelul zicand : “Il pregatisem pentru turn…”.

Desfac hartia, gasesc o cutiuta superba transparenta cu un inel de logodna in ea si incep sa plang in hohote pe umarul lui…. nu ma asteptam niciodata la asa moment, am ramas interzisa. Nu am sa incerc sa explic in cuvinte fericirea imensa si mixul de sentimente care mi-au strabatut corpul pentru ca nu am sa reusesc niciodata sa le transmit….

Amandoi am realizat ca am putut impreuna (mai mult el) sa transformam o experienta neplacuta in ceva extraordinar de frumos….

Pentru ca ni s-au limpezit cumva capetele si pentru ca energia noastra nu mai era una deloc negativa, am hotarat sa ne luam inima in dinti, sa cautam alte bilete catre Paris, sa ne asumam greseala facuta. Am avut mare bafta si am gasit 2 bilete tot pentru ziua de 2 iunie….

Dupa multe ore de zbor (escala in Polonia) am ajuns pe la 22 si eram super curiosi in legatura cu locul in care urma sa ne petrecem urmatoarele 5 zile. Statia de metrou Vaugirard, etajul 11, cheia in usa, deschidem si ne izbeste un geam dublu acopeit cu jaluzele. Stiam ca trebuie sa se vada Eiffel, il cautam cu privirea printre zabrele si cand am zarit lumina aurie puternica am inceput sa topai in drum spre geam strigand disperata “uite-l, uite-l!!!”. PFOOOAAA! Cand am ridicat jaluzelele l-am vazut, era atat de puternic luminat, coplesitor de aproape, atat de bine definit, infinit mai frumos de cat am putut vreo data sa mi-l imaginez…. eram in extaz.

Ma uitam la Robert, ma uitam la turn, ma uitam la inel….imi venea sa ma arunc de la geam de fericire, precum Peter Pan!

Cea mai frumoasa zi din viata mea! Sunt binecuvantata si apreciez mult tot ce mi se intampla, multumesc din suflet pentru tot, Robert! TE IUBESC!!!

Si voua va multumesc din inima pentru toate mesajele, toate gandurile pozitive pe care ni le-ati transmis, ati facut din momentul asta perfect, unul si mai puternic! Va doresc tot binele din lume si voua! Multumesc pentru atentie! Va pup!

Merci www.diva-charms.com pentru bijuteriile super simpatice si pentru tricou!
Multumesc Ramona Manea / Bumbag pentru borseta super utila!
Am sa va ofer si linkul catre cazare dar zilele urmatoare. 😉